Primele discuții dintre miniștrii Finanțelor din Grecia și Germania, foarte tensionate

Primele discuții dintre miniștrii Finanțelor din Grecia și Germania, foarte tensionate
Publicat: 05/02/2015, 20:49
Actualizat: 05/02/2016, 21:04

Schaeuble a spus că el și omologul său Yanis Varoufakis „au fost de acord să nu fie de acord”, la întâlnirea de la Berlin.

„Nu am fost de acord nici măcar să nu fim de acord, din punctul meu de vedere”, a răspuns Varoufakis.

Întâlnirea a avut loc după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să nu mai accepte obligațiunile guvernamentale elene drept garanții pentru finanțarea băncilor din această țară, sporind presiunilea asupra guvernului de la Atena să mențină măsurile de austeritate cerute de Germania.

Următoarea mișcare aparține premierului Alexis Tsipras, care a venit la putere cu promisiunea de a renunța la reducerile de cheltuieli din ultimii cinci ani, aplicate în schimbul finanțării internaționale de 240 de miliarde de euro primită de Grecia din 2010.

Tsipras a renunțat la cererea de restructurare a datoriilor de 315 miliarde de dolari, echivalente cu 175% din PIB, dar a reluat angajările în sectorul public și a decis mărirea pensiilor și salariilor, măsuri care încalcă programul de ajutor.

Varoufakis a spus că măsurile de austeritate fără sfârșit au avut consecințe nedorite asupra economiei.

„Germania trebuie și poate fi mândră că a eradicat nazismul, dar există una dintre cele mai crude ironii din istorie, faptul că nazismul își arată capul urât în Grecia, care a luptat împotriva acestuia”, a afirmat Varoufakis.

Schaeuble a spus că Germania respectă voința electoratului din Grecia, dar că trebuie respectată și dorința votanților din celelalte state europene.

„Motivele pentru dificultățile Greciei se află în Grecia, nu în Europa”, a insistat ministrul german.

La Atena, Tsipras a spus parlamentarilor partidului său Syriza că guvernul își va respecta promisiunile din campanie, care includ încheierea programului de salvare, și va prezenta propriul program de ieșire din criză.

„Respectăm regulile UE, le vom respecta chiar dacă nu suntem de acord cu ele. Vom respecta regula unui buget primar echilibrat. Dar să fie clar, austeritatea nu este o regulă a Uniunii Europene”, a susținut premierul.

Schaeuble a criticat anunțul de săptămâna trecută al ministrului elen de Finanțe privind abandonarea actualului program de salvare și a temperat apelurile oficialilor din Grecia pentru restructurarea datoriilor și renunțarea la austeritate.

„Nu mi-am putut ascunde scepticismul, în timpul discuțiilor, față de unele măsuri anunțate de guvernul grec, dar colegul meu mi-a spus că nu au decis încă. În opinia mea, nu merg în direcția bună”, a apreciat Schaeuble.

Varoufakis a arătat că Grecia caută o sursă de finanțare pentru ca țara să reziste patru luni, în timp ce negociază „un nou contract” cu restul zonei euro.

„Am stabilit cadrul discuțiilor care ar putea conduce la o nouă abordare, pentru a pune capăt acestei crize care pare fără sfârșit, începută în Grecia și care s-a extins în restul zonei euro”, a afirmat ministrul grec.

Tsipras și Varoufakis au vizitat șapte țări în această săptămână, iar solicitările lor au întâmpinat opoziție, mai ales la Berlin și Bruxelles, dar cei doi lideri nu și-au pierdut popularitatea în Grecia, unde în această seară urma să aibă loc o demonstrație împotriva deciziei BCE privind finanțarea băncilor elene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Cutremurător! Celebrul actor a fost ucis în timp ce a încercat să oprească un jaf
Suferințele prin care a trecut soția lui Iosif Rotariu în ultimele luni: A ajuns să...
Raportul legiştilor în cazul cutremurător din Botoşani. Fetiţa de 8 ani a fost violată şi...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cum arată o biserică românească în Houston, America. Cât de frumoasă este clădirea! Românii se...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei...
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
România a pierdut un înger. Marea DOAMNĂ s-a stins. A lăsat în urmă un gol...
Ce se întâmplă în căsnicia Laurei Cosoi. „Nu este întotdeauna ușor”
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Primele imagini „directe” cu unele dintre cele mai vechi galaxii ale Universului
×